Marca a anunțat noul transfer al lui Real Madrid. Este vorba despre portarul spaniol de 23 de ani, Kepa Arrizabalaga, de la Athletic Bilbao, în schimbul căruia echipa blanco a achitat clauza de reziliere în valoarea de 20 de milioane de euro.
Înțelegerea dintre Kepa și Athletic Bilbao era valabilă până la finalul sezonului, atunci când bascii l-ar fi pierdut pe portarul spaniol. Astfel, Real Madrid a intrat pe fir și a achitat clauza de reziliere a contractului în valoare de 20 de milioane de euro.
Mutarea lui Kepa la Madrid ar putea însemna că transferul lui David De Gea, de la Manchester United, nu mai este de actualitate, după ce „galacticii” au fost pe urmele sale în ultimele două sezoane.
Kepa și-a început cariera la Bilbao, a fost cedat rând pe rând la CD Basconia, Ponferradina și Real Valladolid, în cele din urmă devenind titular la Athletic.
8 milioane de euro este cota lui Kepa conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER